Procesul caltabosilor, amanat din nou
Articol adaugat in 08 Octombrie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Procurorii anticoruptie i-au trimis in judecata, pe 9 iunie, pe fostii ministri ai Agriculturii, Decebal Traian Remes si Ioan Muresan - primul, pentru trafic de influenta, iar cel de-al doilea, pentru complicitate la cumparare de influenta, in forma continuata.
Totodata, procurorii l-au trimis in instanta si pe omul de afaceri Gheorghe Ciorba, in sarcina caruia a fost retinuta infractiunea de cumparare de influenta, in forma continuata. Anchetatorii au constatat ca in zilele de 13 septembrie 2007 si 23 septembrie 2007, Remes, in calitate de ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, detinuta la acea data, a acceptat si primit produse alimentare in valoare de 1.500 RON si suma de 15.000 Euro de la Gheorghe Ciorba, prin intermediul lui Ioan Muresan.
Banii si produsele alimentare au fost primite in scopul favorizarii firmei S.C. ”Construct Europromt” S.R.L. Certeze (apartinand fiului omului de afaceri Ciorba Gheorghe) la castigarea a doua licitatii publice de atribuire de lucrari de amenajari funciare, prin exercitarea influentei pe care ministrul o avea asupra functionarilor insarcinati cu derularea procedurilor de achizitie publica, din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare (I.T.R.S.V) Ramnicu Valcea - structura aflata in subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale.
Omul de afaceri Gheorghe Ciorba a oferit, prin intermediul lui Muresan, ministrului Agriculturii Remes, si un autoturism de lux marca „Audi Q7” in valoare de 65.000 Euro, fiind extrem de interesat in castigarea licitatiei de la I.T.R.S.V. Ramnicu Valcea. Procurorii spun ca Muresan a jucat rolul de intermediar, avand la baza relatia de prietenie cu Decebal Traian Remes, in conditiile in care, cei doi au fost si colegi in Guvernul Romaniei in perioada 1997-2000.
"Intrucat infractiunea de coruptie a fost retinuta in sarcina lui Remes Decebal Traian in calitate de membru al Guvernului Romaniei, la data de 7 octombrie 2007, s-a solicitat Presedintelui Romaniei, in conformitate cu art.109 alin. 2 din Constitutia Romaniei si art.16 alin.1 si 2 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, demararea procedurilor legale in vederea urmaririi penale a ministrului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Ulterior, la data de 16 ianuarie 2008, Presedintele Romaniei a transmis ministrului interimar al Justitiei cererea privind declansarea procedurilor legale pentru urmarirea penala a lui Decebal Traian Remes. In baza acestei cereri, in data de 28 ianuarie 2008 s-a dispus inceperea urmaririi penale fata de Remes Decebal Traian pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta", se specifica in comunicat.
La data de 6 octombrie 2007, procurorii l-au retinut pe Ioan Muresan, pentru o perioada de 24 de ore, acesta fiind prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunerea luarii masurii arestarii preventive. Instanta a dispus inlocuirea arestarii preventive cu obligarea inculpatului de a nu parasi localitatea. La data de 3 ianuarie 2008, aceasta a fost inlocuita cu masura obligarii de a nu parasi tara, valabila pana la 1 iulie 2008.
La data de 10 martie 2008, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra imobilului situat in municipiul Baia Mare, apartinand lui Remes, in vederea confiscarii sumelor care au reprezentat obiectul infractiunii de trafic de influenta.
Sursa: 9AM
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Vanghelie ii trateaza in Postul Craciunului cu porci pe profesori
- ›UDMR ‘sfideaza’ din nou Romania
- ›Dansez pentru…un politician
- ›Vanghelie ia 4,6 milioane de euro din buzunarul bucurestenilor pentru Economat
- ›Basescu: Actualul Guvern sa gandeasca o strategie anticriza, viitorul sa prezinte un program economic
- ›RA-APPS a incasat peste 6 milioane de euro din vanzarea imobilelor administrate
- ›Marko Bela: Relatia de colaborare dintre Covasna si Harghita ar trebui institutionalizata
- ›Probleme in accesarea fondurilor europene pentru agricultura
- ›Consiliul Judetean Covasna retrage hotararea de amplasare a panoului 'tinutul secuiesc' din cauza unor erori tehnice
- ›Regula de aur a lui Geoana
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.
Cinema Planet
Nu stii la ce film sa te uiti? Sau din contra, la ce film sa nu te uiti? Vezi ce zic prietenii tai de pe e-timisoara despre filme.






