Mitrea da Parlamentul pentru afaceri
Articol adaugat in 04 Septembrie 2008 de catre Echipa eTimisoara.
Fostul ministru al transporturilor este actionar majoritar la firma SC Intermanagement Serv SRL care detine 50% din Intermanagement Broker de Pensii Private SRL, societatea care operează la suprafaţă operaţiunile de brokeraj.
Alaturi de Realini Lupsa, partener cu cântăreţul de la Gaz pe Foc, si alte nume mari din cercul de interese, Mitrea s-a implicat si in în SC I’mall Center SRL.
Prinzand gustul dulce al afacerilor, fostul ministru si-a mai trecut in palmares alte doua afaceri, una de consultanţă, Intermanagement Business SRL, şi alta de tranzacţii imobiliare: Intermanagement House SRL. Ambele sunt controlate prin intermediul sereleului Intermanagement Serv, care isi castiga astfel pe drept statutul de „firma-mama”, adauga Cotidianul.
Social-democratul Miron Mitrea si-a prezentat ieri demisia in fata plenului Camerei Deputatilor, motivandu-si gestul ca singura modalitate de a iesi din situatia "neonoranta" in care a fost pus, si a reclamat, cu acest prilej, "abuzurile care se intampla intr-o anumita parte a procuraturii".
"De astazi imi depun demisia din functia de deputat in colegiu 41 din Vrancea. Gestul meu a fost si este singura modalitate pe care am gasit-o ca sa ies dintr-o situatie neonoranta, aceea de a mi se reprosa ca ma ascund in spatele imunitatii parlamentare si refuz sa ma prezint in fata procurorilor", a spus Miron Mitrea in fata deputatilor reuniti in sedinta de plen, potrivit NewsIn.
Mitrea a precizat ca s-a prezentat "ca orice cetatean" la DNA ori de cate ori a fost chemat, mai ales in conditiile in care nu are "niciun fel de incerdere in procurorii politici de la DNA".
"Trecand prin aceasta experienta, vreau sa va spun doar ca Parlamentul, ca si celelalte organe ale statului, poate acum nu, dar in urmatoare legislatura, vor trebui sa se aplece asupra modului in care se face dreptate in Romania. Nu vorbesc de mine, de Adrian (Adrian Nastase- n.r.) sau de ceilalti senatori, dar de cetatenii simpli care nu pot face fata abuzurilor care se intampla intr-o anumita parte a procuraturii", a explicat Mitrea.
Fostul ministru al Transporturilor a tinut sa mentioneze ca nu face acest gest pentru a se pune la dispozitia procurorilor DNA pentru ca nu are incredere in ei si pentru ca acestia sunt comandati politic.
"Eu azi imi dau demisia si intru in altfel de legatura cu institutiile statului, sigur n-am sa folosesc deloc formula ca ma pun la dispozitia procuraturii, ca nu fac asta. Nu fac gestul ca sa ma pun la dispozitia lor, am fost doi ani anchetat, stiu ce este acolo, n-am nici cea mai mica incredere in procurorii politici de la DNA, dar n-aveam cum sa ies onorabil, onoarea mea n-aveam cum sa mi-o apar ramanand in continuare in Parlament", a declarat deputatul PSD .
Miron Mitrea a mai adaugat ca nu a decis sa demisioneze gandindu-se ca face un gest pentru beneficiul PSD. "Fac un gest pentru mine si ca sa arat ca nu am niciun fel de frica, sa faca ancheta, sa lucreze. (...) Faptul ca ti se spune tot timpul ca te ascuzi dupa imunitate ca sa nu te ancheteze nu stiu cine, e jenant", a spus el. Mitrea a evitat insa sa comenteze situatia lui Adrian Nastase, singurul dintre cei patru fosti si actuali ministri care a ramas cu imunitate, si nici nu a vrut sa-i dea vreun sfat. "Il sfatuiesc sa faca ceea ce crede el ca este mai bine pentru el", a declarat el.
Sursa: 9AM
Lasa si tu parerea ta aici
Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.
Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.
Cauta pe e-Timisoara.info
Alte articole interesante
- ›Vanghelie ii trateaza in Postul Craciunului cu porci pe profesori
- ›UDMR ‘sfideaza’ din nou Romania
- ›Dansez pentru…un politician
- ›Vanghelie ia 4,6 milioane de euro din buzunarul bucurestenilor pentru Economat
- ›Basescu: Actualul Guvern sa gandeasca o strategie anticriza, viitorul sa prezinte un program economic
- ›RA-APPS a incasat peste 6 milioane de euro din vanzarea imobilelor administrate
- ›Marko Bela: Relatia de colaborare dintre Covasna si Harghita ar trebui institutionalizata
- ›Probleme in accesarea fondurilor europene pentru agricultura
- ›Consiliul Judetean Covasna retrage hotararea de amplasare a panoului 'tinutul secuiesc' din cauza unor erori tehnice
- ›Regula de aur a lui Geoana
Harta Timisoara
Harta Timisoarei cu strazile, cu adresele exacte pentru institutiile publice si cele mai importante locuri din Timisoara este la un click distanta.
Gramul de "duh" zilnic
" Incearca sa fii un om de valoare si nu neaparat un om de succes. "
Albert Einstein






