Forumisti platiti sa scrie pentru Basescu

Articol adaugat in 02 Octombrie 2007 de catre Echipa eTimisoara.
Sursa : Gardianul

 
Jurnalistul Victor Ciutacu a publicat, pe blog-ul personal, o analiza a modului in care apropiatii presedintelui Traian Basescu au incercat sa stranga lumea pentru „raportul“ preconizat initial pentru data de 30 iunie. Basescu a declarat sambata ca a vrut sa vina in Piata Universitatii din Bucuresti pe 30 iunie, insa a renuntat din cauza caniculei. „Sambata seara, presedintele celor 5-6 milioane de romani care l-au votat a spus, in premiera, ca pe 30 iunie a vrut sa dea raportul catre popor in Piata Universitatii, da’ n-a gasit musterii din motive de 35 de grade. Revelatia mea e ca, de aceasta data, recunosc smerit, Basescu nu minte! E drept, incearca s-o coafeze, da’ e cat se poate de sigur ca activistii lui s-au straduit sa adune lumea si n-au putut“, scrie Ciutacu. Pentru a demonstra fervoarea „activistilor“, Ciutacu a intrat in arhivele unor site-uri (Ziua, Jurnalul National, Gândul si Realitatea TV), de unde a extras mesajele forumistilor de pe data de 30 iunie. Sub semnaturile „Marcel“, „Obiectivul“ si „Luigi“, a fost publicat un mesaj de convocare in Piata Universitatii pentru ora 17. Textul era identic in toate cazurile: „Astazi, 30.06.2007, Basescu in Universitatii ... la zona libera de cei 322 si altii ca ei! Sper ca agenda presedintelui sa ii permita intalnirea pe care a initiat-o dupa referendumul zdrobitor la adresa bolsevicilor! Sunt sigur ca Basescu are ce sa ne transmita; de la 20 mai au avut loc multe evenimente ...istorice pe arena noastra politica si dorim ...talmacirea lor in stilul inconfundabil al alesului nostru! Chiar daca suntem in plin sezon estival, invit electoratul pro-reforme radicale si pro-Basescu sa participe la aceasta intalnire! Promit ca va fi o atmosfera sincera si un moment de adevar politic ...la zi! Veniti sa ne infratim pentru o Romanie europeana, fara reminiscente utopice comuniste! Va asteptam cu drag!“. Concluzia lui Ciutacu este ca „spontaneitatile electorale“ sunt din ce in ce mai dificil de realizat, „fie si cu geambasi platiti sa peroreze pe forumuri si bloguri“.
 
 

Lasa si tu parerea ta aici


Parerea ta conteaza nu doar pentru noi dar si pentru ceilalti cititori. Scrie! cu litere mici, cu litere mari, de bine, de rau, exact ceea ce crezi.






Nu ne asumam responsabilitatea juridica pentru parerile exprimate de utilizatori. Acestea apartin 100% autorilor
Limbajul obscen este interzis, sau mai bine zis, va fi cenzurat.

Nume

e-Mail

Parerea ta despre acest articol

 
Introdu codul din imagine
Captcha
* In cazul in care nu puteti citi codul, dati click pe imagine pentru a genera un nou cod!