Jurnal de adolescenta

Articol adaugat in 12 Aprilie 2008 de catre Oryhanna.

Jurnalul unei adolescente

Sentiment straniu

M-am trezit de dimineata cu un sentiment straniu... parca simteam ca pana la sfarsitul zilei se va intampla ceva neobisnuit.
Peretii reci si goi amplificau sentimentul, nelinistea, dezorientarea...
Mi-ar fi placut sa cred ca timpul m-a uitat si ca, din clipa in clipa, voi pica prin cer... in lumea mea... insa inainte sa termin ideea, ceasul cu cuc ma anunta ca a mai trecut o ora.
Ma apropii de geam... soarele straluceste si face sa para ca totul sclipeste. Masinile trec necontenit. Zgomotul din intersectii este acompaniat de zumzete de albine, muste sau bondari. Intorc capul spre dreapta si vad un grup de femei gravide ce par ca vor porni o revolutie... dar nu le dau prea multa atentie si plec de la geam.
Timpul necrutator imi mai rapeste o ora si imi amintescca trebuie sa plec. Imi pun hainele preferate pentru ca stiu ca ma voi intalni cu tine. La ora asta te intalnesti cu prietenii, in Unirii. Ma asez pe pat si iau poza ta de pe noptiera... te iubesc atat de mult! Imi amintesc toate clipele frumoase pe care le-am petrecut impreuna...
Fir-ar! Ce tarziu e! La ora asta trebuia sa fiu in fata ceasului din centru! Precis Cici e deja acolo! Imi iau rapid ghiozdanul in care am pus inca de aseara ultimele capitole din cartea pe care o scriu.
Am ajuns in centru si ma grabesc grozav. Nici nu am observat ca un grup de oameni tocmai coborat din 33. M-am ciocnit de cineva. Eram asa concentrata sa strang de pe jos foile ce imi cazusera din mana, incat nici nu am obsevat ca erai tu cel pe care il lovisem. Ai ridicat un articol si l-ai citit rapid dupa care ai ras ca de obicei si m-ai intrebat ironic: "inca mai scri prostii din astea?". De ce pentru tine tot ce fac eu e o gluma?
Incep sa imi dau seama ca nu ma intelegi si nici nu vrei, nu incerci... nu te intereseaza. In fine, trebuie sa ma intalnesc cu Cici.
In final, ajung la ceas... ea era acolo de ceva vreme, dar inca ma astepta. Am plecat sa ne plimbam in Unirii. Speram sa te mai vad... voiam doar o atingere, o imbratisare... Soarta a facut sa ne intalnim, doar ca tu... erai cu altcineva! Am ramas incremenita. Cici m-a tras, iar tu ai parut ca vrei sa vii dupa mine. Dar nu ai facut-o.
Cum ai putut? Spuneai ca ma iubesti. Ce o sa fac? Cum o sa te uit? De ce mi-ai facut asta? O sa mai trec prin Unirii? Vreau sa plec... nu stiu unde sa merg sau ce voi face, dar trebuie sa scap, sa evadez, sa fiu departe... Atatea idei imi invadeaza mintea, atatea ganduri... Mintea mea alearga in cerc incercand sa scape de tine, dar tu o tot tragi inapoi.
Am ajuns in fata Primariei unde, spre mirarea mea, femeile gravide de azi-dimineata faceau o "revolta". Acum cred ca pot si eu sa plec... Am incredere... Voi reusi, nu?