Despre refulare

Articol adaugat in 11 Mai 2009 de catre doiu67.

Totdeauna mi-a fost teama de oamenii refulati, care inmagazineaza dorinte, pofte, planuri, ambitii, incapabili si sa le inteleaga, incapabili si sa le dea curs. De aici sumbra violenta pe care o radiaza un individ refulat, sentimentul ca te poti astepta la orice. Freud avea multa dreptate cand vedea in refulare sursa multor nenorociri. Un pahar spart la o betie nu e decat o crima nedusa pana la capat. Refulatii au dat intotdeauna un numar impresionant de asasini, tirani si nebuni.
…
Omul inteligent refuza sa inmagazineze dorinte, ambitii, planuri grandioase, obsesii sexuale. Ceea ce nu e inteles la timp se transforma in obsesie si e limpede pentru mine ca refularea se naste din frica de a trai. Decat sa traim un anume lucru, decat sa ne luam acest risc, noi preferam sa ne ascundem dorintele, sa le impingem cat mai departe de sensibilitatea noastra. Dorinta ni se pare un lucru rusinos, de aceea vrem s-o infaptuim pe furis, fara aprobarea inteligentei. In acest caz, si constientul devine o masa amorfa, greoaie, care lucreaza mana in mana cu subconstientul, intr-o deplina colaborare. Asa ca este o iluzie sa credem ca un constient confuz ar putea intelege ce se intampla intr-un subconstient confuz. In starea de contradictie a individului, constientul e prelungirea subconstientului, traducerea intunericului din zonele viscerale in termeni mai abstracti si mai etici. Dar terminologia n-are importanta... avem de-a face cu acelasi intuneric compact, care se manifesta in doua directii. Important e sa intelegem ca diviziunea constiintei permanentizeaza duplicitatea si ne impiedica sa privim lucid realitatea.

SUPERB … din Teodor Mazilu, articol integral in Jurnalul National